Incepând cu noul an şcolar 2021 – 2022, copiii care provin din familii defavorizate pot beneficia de tichete sociale pentru sprijin educaţional în format electronic.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării va oferi pentru aceştia un sprijin în cuantum de 500 de lei pe an, pe suport de card, emis doar de către unităţi autorizate. Obiectivul acestui program este de a preveni abandonul şcolar în rândul copiilor dezavantajaţi din învăţământul de stat, venind în sprijinul familiilor clasificate drept defavorizate. Principalele categorii de beneficiari sunt:
-copiii cei mai dezavantajaţi din învăţământul de stat preşcolar
-copiii cei mai dezavantajaţi din învăţământul de stat primar
-copiii cei mai dezavantajaţi din învăţământul de stat gimnazial
Tichetele sociale au ca sursă de finanțare fondurile europene din Programul Operațional POAD 2014-2020. Tichetele sociale oferite în sprijin educaţional vor putea fi utilizate pentru achiziţia de materiale şcolare. Tichetele pot fi folosite şi pentru achiziţia de articole de încălţăminte şi îmbrăcăminte. Cardul cu tichetele sociale pentru educaţie poate fi utilizat în termen de 12 luni de când a fost alocat şi nu permite retragerea banilor sau preschimbarea tichetelor în numerar. Cardurile pot fi utilizate exclusiv în unitățile partenere.